#225 – Un nimic amar

Doi ani de la Colectiv. Unii nu văd nimic, alții văd lucruri schimbate, dar per total, doi ani de la Colectiv ne prind cu un gust amar în gură, nepregătiți pentru ce se întâmplă mai departe.

Săptămâna asta mai discutăm și despre bananele de la balul bobocilor de la liceul din Cluj, și despre o mulțime alte mărunțișuri – și încheiem cu un calup de sfaturi de viață de la Ovidiu către liceeni.

#223 – Prea-curioasa Parascheva e un Batman românesc ce rezolvă toate problemele

În care vorbim despre Sf. Maică Cuvioasă sau ce-o fi Parascheva, despre minunile ei și despre ce minuni interesante s-ar putea face din acest popor dacă am avea un pic de minte și ne-am auto-examina. Serios, cu sociologi.

Mai atingem și problema omului de 21 de ani care vrea plătit, și alte mici can-canuri discutate săptămâna asta.

BatGirl revine.

#222 – Suntem prea buni, prea avangardiști, de-aia nu se uită lumea…

Nu am zis-o noi, a zis-o Mungiu. Altfel, anul acesta s-au împlinit 60 de ani de la premiul de la Cannes luat de Gopo. Fiind vorba de o creație obscură, evident că creațiile lui nu au încântat prea multe generații, de-asta încă ne uităm cu plăcere la filme de animație făcute în anii ’40 de imperialiști, nu de comuniști. Dăm un pic de „closure” la problema cu Copșa Mică, discutăm despre Halep, ouăle lui Varujan Vosganian și, desigur, multe alte subiecte interesante.

Eu (Dorin) mă aut destul de aiurea, dar asta din cauza setup-ului defectuos. Sper să îndurați, totuși, prin cele două ore de material 😀

#221 – Copșămicenii spațiului

În care vorbim despre cel mai SF primar al României, emblematic pentru impotența administrativă a slujbașilor statului, primarul de Copșa Mică, singurul om care ar putea să meargă pe jos până pe Lună să discute cu Picard la baza solară de pe Vulcan.

Pentru că vorbim și despre Star Trek, și despre drumul pentru apă al primarului copșămicean, și despre Catalunya, mon amour dar mai ales despre Hugh Hefner. Sau, poate, toate astea în ordinea inversă.