#228 – Să învățăm să mai ignorăm chestii

Săptămâna asta vorbim despre Manifestul La Familia, o chestie care ar fi trebuit ignorată dar pe care n-am știut să o ignorăm, despre cel mai de cultură om din România pe anul 2017, foarte puțin despre cel mai scriitor, despre premii irelevante, despre fondatorul ARCA (cel pe care l-au arestat americanii pentru că făcea exact ceea ce am zis noi că face, și anume cheltuia banii altora mințindu-i), despre realizările minunatului Budișteanu și alte câteva lucruri mărunte.

7 păreri la “#228 – Să învățăm să mai ignorăm chestii

  1. Mi-au plăcut clienții de azi, a.gheorghe și mîndruță! Pt viitor m-ar interesa discuțiile despre piața muncii în viitor, cum ne indrumăm copiii să învețe sau nu după programă, muzica de azi( am dat pe mtv rock și credeam că am greșit postul, am aproape 50 de ani) !

  2. Bună,
    Sunt o ascultătoare relativ nouă deci s-ar putea ca voi să fi răspuns în trecut la una sau mai multe din aceste întrebări. Puteţi să ignoraţi orice întrebare plictisotoare (dar dacă aţi răspuns deja, vă rog dacă puteţi să-mi ziceţi în ce podcast)

    Care este cuvântul vostru preferat?
    Aveţi vreo zicală / proverb preferat?
    Ce cărţi din literatura contemporană românească vă place?
    Ce cărţi din literatura clasică românească vă place?
    Care sunt autorii voştri preferaţi?
    Ce ziare / ziarişti / bloguri citiţi şi care vă reflectă opinia pe cât posibil? (Înafară de PressOne, eu nu prea citesc ştirile şi aş vrea să remediez această situaţie.)
    Ce istorici români vă plac? (l-am auzit menţionat pe Boia)
    Înafară de Crăciun şi Paşte, credeţi vreo altă sărbătoare contează în România? Voi ce părere aveţi despre sărbătorile româneşti sau sărbătorile importate?
    Care este produsul vostru cultural preferat? (Din România sau/şi din afară)
    Vă plac cărţile audio?
    Ce alte podcasturi ascultaţi?
    Aveţi vreo reclamă (campanie publicitară) preferată? (Mă trolează o prietenă acu cu reclama de la Catena şi m-am gândit să vă întreb)

    Vă mulţumesc pentru tot şi spor în continuare.

  3. Eu aş dori să reveniţi şi la: -recomandări de filme, cărţi, muzici, nu neapărat ca rubrică permanentă dar când vi se întâmplă să vă placă şi vouă, eventual outem dialoga pe tema respectivă.
    -Oricum mie mi se pare extraordinar şi ce consideraţi banal sau de ignorat pe facebook, poate aşa îmi creşte lehamitea de el, mai ales că începe să blocheze adrese, ca un robot prost, folosind cuvinte cheie pe care şi puştii le ignoră sau face recomandări de produse sau grupuri pe care nu m-aş gândi vreodată să le abordez. Nu rezolvăm nimic dacă îl ignorăm, pur şi simplu.
    -voi puteţi să educaţi auditoriul vostru mai naiv cum să verifice dacă o ştire e adevărată, atrăgând atenţia asupra publicaţiilor de subsol care agaţă vizite cu ştiri uluitoare dar false şi să exemplificaţi.
    Dacă nu acesta este scopul ICR podcast, vă scuz şi vă ascult mai departe, oricum m-am infectat 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *