#235 – Toate drumurile duc la Puya

Săptămâna asta facem poșta redacției – răspundem pe larg unor întrebări puse de fratele Jder care ne-a scris pe icrpodcast.ro. Pe scurt, o să vorbim despre piraterie și rolul ei în educația românilor, despre reformele Academiei și despre de ce e Academia așa de încremenită în trecut, despre de ce IT-iștii, în ciuda potențialului intelectual, nu reușesc să facă succes în mod vizibil. Punem un pic mai mult context pe toate întrebările pe care ni le pune ascultătorul, și facem un program care, până la urmă, rămâne cel mai ascultat podcast real românesc din iTunes.

Recomandarea de carte e Gândirea captivă de Czesław Miłosz, pe care o puteți achiziționa prin link afiliat de la Libris sau eMag, și vlogul Tech Altar al puiului de dac Marton Barcza (Viezure, Barză, bulz, etc.). Și dacă vă uitați în dreapta (sau în stânga, depinde cum e tema când citiți postarea asta) o să vedeți și un buton de „Donate”! 🙂

 

9 păreri la “#235 – Toate drumurile duc la Puya

  1. Romania ar trebui sa incerce sa se apropie de grupul de la Visegrad sau sa aiba o abordare proprie, eventual cu Bulgaria la pachet, fata de UE?
    Care ar trebui sa fie abordarea fata de saracii Romaniei? Cum incadram in categoria de sarac un cetatean sau o familie? E mai urgenta o subventie de la stat pt Uniunea scriitorilor, pt revista 22 sau pentru copiii unei familii ai caror parinti sunt lenesi?
    Poate sa apara vreun partid in RO care sa ceara votul promitind desfiintarea pensiilor speciale, a finantarii fundatiilor ( una a lui Bombonel, una a nevestei lui Geoana de ex.) , a transportului gratuit pt studenti, pensionari, a politiei locale, a C.J., a autoritatilor si agentiilor inutile ale statului , etc?

      • Mai sunt idei pe baza carora se poate construi o platforma politica, un partid care si-ar asuma serios desfiintarea pensiilor speciale ar putea rupe votanti dintre pensionarii de la psd, si nu putini!

  2. Că tot a afirmat Dorin că ar trebui să se predea tehnoredactarea începând cu clasa a III-a, oare nu ar fi totuși foarte devreme? Știu că sunt țări precum Finlanda ce au renunțat la scrierea de mână, însă cred că se omite rolul acestei activități în dezvoltarea unor capacități de coordonare (simplul fapt că trebuie să exprimi în scris, cu mâna, sunete ce alcătuiesc cuvinte și, ulterior, fraze este un proces foarte complex la nivel neuronal). Plus că finlandezii, dacă nu mă înșel, experimentează cu ideea/conceptul ăsta.

    Considerați că jocurile pe calculator pot fi un mediu foarte interesant (și interactiv) de a spune o poveste, de a comunica o idee sau de a trezi anumite emoții? De foarte multe ori, acestea au fost și sunt „blamate” pentru nivelul redus al educației tinerilor și pentru acțiunile unor indivizi (cam cum se îmtâmpla și prin lumea muzicii, de altfel). Ce-i drept, mă refer aici la jocurile care sunt axate pe poveste și au un gameplay bine conceput (adică nu un simplu shooter online ce, în cel mai bun caz, poate forma reflexe). Care jocuri v-au marcat, atât în sens pozitiv, cât și negativ? Ce „skill-uri” v-a dezvoltat această activitate?

    Luând în calcul diferențele istorice dintre cele trei Principate Române, este oare naturală lipsa capacității de-a coagula inițiative coerente la nivel național (în adevăratul sens al cuvântului)?

    După aproape trei decenii de import cultural masiv dinspre Occident (făcut orbește, mai ales din cauza sărăciei în care ne regăseam ca popor), cum vi se par curentele de „întoarcere la valori tradiționale”? Observ, cel puțin în muzică, un „trend” prin mai multe țări europene (inclusiv scandinave) ce constă în promovarea diverselor elemente tradiționale specifice fiecărei culturi sau civilizații (Heilung sau Wardruna sunt exemple bune, iar pe plan local îi avem pe cei de la Subcarpați și cei din jurul lor). Care este granița dintre conștientizarea și afirmarea unei identități culturale și derapajul înspre zona naționalismului extrem (includ aici fabricarea miturilor și romanțarea – până la deformare – a trecutului)?

  3. Salutare,
    De acord cu Ovidiu. Si eu piratam multe chestii pe net, inclusiv carti. Acum din respect pentru munca celorlalti, cumpar cam tot. Inclusiv carti.
    Prin ’96 am cumparat un CD player 2X cu 200US, de unde bani de soft-uri cind salariul meu era de 30US?
    Multumesc pentru podcasturi, abia astept inregistrarea pe net, in fiecare zi de luni.
    Have a good one!

  4. Legat de „cursuri”.
    Emit o parere din perspectiva unui amarat de „postgrad”(cercetator doctoral) in matematica aplicata in astrofizica, care detine si o pozitie de seminarist la o universitate din Australia.

    1. Trebuie inteles contextul situatiei profesorilor care isi vand notele de curs la care se refera Ovidiu. Pe cat de reprobabila e actiunea individuala a personajelor care fac astfel de gesturi, trebuie mentionat ca acest lucru este intretinut mai ales de catre cadrul institutional. Adica, pentru promovarea la statutul de conferentiar sau profesor, un candidat avea nevoie de o carte publicata (nu articole/lucrari stiintifice, carte!) Cea mai simpla varianta este publicarea cursului predat pe la vreo editura oarecare, isbn, ura si la gara. Trebuie sa mentionez, ca in lumea reala o carte scrisa („textbook”) de regula reprezinta apogeul unei cariere in cercetare sau didactice, si foarte putini oameni chiar fac asta.Pentru partea didactica nu este in nici un caz obligatoriu si nici util. Reinventarea rotii nu este o mare reusita decat in tari sarace.
    2. Trebuie inteles ca cursul si textbookul sunt chestii diferite, si nu se scrie un textbook pentru un curs. Un textbook didactic, cel putin pe domeniul meu (matematica pentru inginerie) contine materie pentru 2 cicluri, licenta si master. Un curs standard de un semestru acopera cam 4-6 capitole dintr-un textbook care are in medie 20 de capitole. Noi folosim in mod curent doua textbookuri ca baza pentru predat.
    3. Activitate academica nu inseamna scris cursuri, aia e activitate administrativa. Prin scris cursuri se intelege ca adoptam structura si modul in care autorii unui textbook abordeaza o problema pentru a realiza designul cursului. „Cursul” („course notes”) este intradevar un document pentru care cineva („unit coordinator”) este platit de universitate sa produca si aplice in predat conform cu rigorile universitatii si legislatiei locale in ceea ce priveste formarea unui inginer. DAR, nu se apuca nimeni de facut de la 0, se urmareste un textbook, de regula consacrat. Aceasta este o practica standard pe la toate institutiile mari si are un sens, vezi punctul urmator.
    4. Studentii si textbooks. Studentii au acces la textbook via biblioteca. Bibliotecile sunt cu adevarat functionale si pline de studenti. Textbooks sunt de regula foarte scumpe, si studentii nu au nevoie de toata cartea pentru un curs. Asa ca practica cea mai comuna este studiul la biblioteca. Orele de contact cu studentii sunt insuficiente pentru o abordare temeinica. Pentru un concept, avem timp pentru o demonstratie (nu totdeauna completa), si 1-2 exemple in timpul de contact cu profesorul. Peste asta exista seminarul unde eu apuc sa le mai arat doua exemple practice, dupa care ii ajut la nivel individual cu 1-2 probleme pe care ii indemn sa incerce a le rezolva singuri. Toate astea nu sunt de ajuns pentru o reala intelegere a subiectului. Pentru asta se apeleaza la textbook. In tom mai sunt inca 8 exemple peste cele pe care le-am selectat noi, demonstratie completa a subiectului explicata temeinic, exercitii rezolvate si tot asa. Comparativ cu un astfel de textbook, „cursul” unui universitar tipic roman de regula e o fituica si/sau gluma proasta. Nu am vazut prea multe la viata mea, dar din esantionul meu de fituici studiat limitat cam pe acolo stam.
    5. Mai exista un tip de textbook, cel de cercetare. Acesta este un produs de nisa si este cu adevarat rezultatul unei activitati academice. De regula este scris spre finalul unei cariere. Acest tip de textbook nu prea este folosit pentru predat la cursuri de licenta. Cel mai des este folosit de catre postgrads pentru a intelege subiecte si concepte mai complicate de care au nevoie pentru proiectul lor de cercetare. O astfel de lucrare, este mult peste una de doctorat si intradevar ar putea constitui un criteriu de performanta, dar in Romania s-au ales ca intotdeauna formele, fara a fi acoperite vreodata de o baza reala. Astfel avem tot felul profesori si conferentiari, umflati de propriul ego care vand studentilor fituici (probabil copiate) din textbookurile reale. Nu vreau sa spun ca nu exista universitari reali prin Romania. Am cunoscut destule exemple pozitive pe la UB. Problema este ca sunt putini, sunt inconjurati de o mare de persoane mediocre care dau cu coatele si se baga in fata.

  5. Va multumesc pentru raspunsuri !
    Trebuie sa va marturisesc ca eram pe aproape sa intru in capcana fericirii si sa ma simt bine ca m-au bagat doi oameni in seama aproape doua ore. Dar nu, am realizat repede ca la mijloc e o rezonanta comuna si nu numai atat. Bune sau rele, corecte sau nu, aveti argumente si o relaxare in discutie nu prea o simt in Romania. Toata lumea aproape e isterica. Toata lumea se mira la orice si se relvolta la orice. Daca unul fura, urlete si plansete de parca nu era de asteptat asta. Ce vreau sa zic e ca nu treci desertul daca stai sa te miri in fiecare zi cat de putina apa este in loc sa cauti naiba o oaza.
    Mi-a placut una dintre observatiile lui Ovidiu privind cultura vestica ce se transforma in una in care nu mai ai voie sa spui nimic. Sunt total de acord, asta e unul din motivele pentru care nu as pleca din Romania. Macar daca ar fi sentimentul pe bune dar e doar ipocrizie.
    Btw, am 25 de ani dar ma simt de parca as avea 40 fiindca am avut impresia pana de curand ca trebuie sa iau totul mai in serios, uneori mai mult decat cei din jur. Poate ca asta e secretul in Romania, sa nu iei in serios nici jumate din ceea ce ti se cere fiindca oricum esti platit la fel, respectat la fel.
    Apropo de SF. Ce stiti despre Radu Cinamar si acest pseudonim ? De la el a pornit rahatul cu tunelurile stravechi de sub Bucegi cu cele 4 carti ale sale, urmata apoi de dacomania asta nebuna.
    Va salut si va multumesc pentru deschidere.

Lasă un răspuns la ICR Podcast Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.