#236 – Putem oricând să ne facem treaba prost, dar hai s-o facem noi mai bine

Săptămâna asta răspundem din nou la întrebările ascultătorilor, și venim cu precizările lor, pentru că ei sunt mai deștepți decât noi oricum. Și e bine, trecem prin o mulțime de puncte variate – de la de ce e bine să iei lucrurile în serios și să-ți faci treaba bine, chiar dacă cei din jur nu și-o fac, până la faptul că jocurile te învață doar să le joci mai bine.

Dacă ascultați o să prindeți și cum se procedează cu manualele la facultăți pe afară, de la doi ascultători mai deștepți ca noi. Hai că o să fie fain.

9 păreri la “#236 – Putem oricând să ne facem treaba prost, dar hai s-o facem noi mai bine

  1. Ascultând episodul curent, a apărut o întrebare pentru ascultătorii ICR Podcast-ului: câți dintre voi planifică/fac/au deja/au încercat să facă un doctorat?

    • Hai ca incerc tot eu.
      Lasand mistourile, intrebarea e foarte personala. Fiecare om are motivele lui. Am in Australia colegi care sunt cu adevarat pasionati de ce fac si vor sa urmareasca o cariera in cercetare. Alternativ, exista oameni care vor sa inteleaga ceva mai mult decat ai putea intr-un curs de licenta ca ulterior sa lucreze pe subiecte mai complicate in industrie, de regula transfer tehnologic si implementare de modele pentru firme/corporatii. E o gluma pe aici ca acesta e motivul pentru care faci doctorat in astrofizica. Amandoua categoriile de oameni sunt foarte competente si lucreaza serios la proiectul de doctorat. Procesul de selectie e foarte competititv si foarte putini oameni sunt admisi. Cand am aplicat, la universitatea curenta au fost 7 pozitii in matematica si in jur de 400 de aplicatii depuse. Exista doua runde de aplicatii pe an. Cam atat pentru Australia.
      Revenind la Romania: Din ce am vazut, desi este posibil sa ma insel, categoria de oameni care vor sa treaca spre industrie si joburile respective nu exista. Practic nu prea conteaza doctoratul in cazul asta.
      Se mai disting cateva categorii. Oameni foarte competenti care pur si simplu nu au vrut sa plece din Romania si muncesc din greu pe acolo. Personal mi se pare o loterie tot procesul. Nu se cunoaste daca profesorul chiar are timp sa ajute si sa se ocupe de treaba, mediul si grupul in care candidatul lucreaza sunt incerte, universitatile romanesti nu sunt neaparat prea bine vazute, etc. Printre altele, un profesor din Australia poate avea maxim 2-3 doctoranzi, un profesor roman poate avea si 12, si multi dintre cei „importanti”, au! Nu este posibil in umila mea opinie sa coordonezi atatea proiecte. O alta categorie sunt cei care pur si simplu sunt pe acolo. Exista foarte multe locuri, studenti buni in marea majoritate au plecat, iar profesorii sunt platiti extra pentru fiecare doctorand (inca o problema institutionala). Asta duce la ocuparea posturilor cu oricine aplica. Va imaginati ce specimene fac doctorate, si dat fiind ca asta e nivelul, le si obtin. O ultima categorie sunt doctoranzii fantoma. Astia sunt diversi smecheri, de la politicieni, oameni cu pile, copii profesorilor care le sunt si doctoranzi in grup, etc. Nu ii vezi, nu stii cine sunt. Apar pe diverse liste, incaseaza burse, si pe urma devin doctori dupa ce trec 3 ani.

      Personal sunt un om destul de simplu, imi plac cercetarea si predatul, si doctoratul este o conditie pentru a merge mai departe in domeniul asta. Mai este un lucru de care nu multi sunt constienti. Ce anume e de fapt un doctorat? Prin vest, inseamna ca individul a dezvoltat o abilitate de a produce cercetare independenta. Fara doctorat, un individ poate desfasura activitati de cercetare doar supervizat. Nu e o stea de pus in piept asa cum este vazut in RO. Din ce cunosc, marea majoritate a oamenilor care detin un doctorat sau il urmaresc sunt oameni normali, atat ca inteligenta sau aptitudini. Poate par superiori pentru ca sunt specializati pe un subiect foarte nisat si abstract, dar competenta vine prin munca, studiu si auto depasire, asa cum se intampla in orice categorie profesionala. Experienta mea cu scoala doctorala (caci sunt aproape de final): Doctoratul a fost si este inca in primul rand o batalie psihologica cu mine insumi. Matematica, Fizica, Programarea functioneaza pana la urma daca depun destul efort. Multumesc pentru feature! Am incercat sa fiu mai scurt si mai coerent de data asta, desi se pare ca tot nu mi-a reusit in totalitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.