4 păreri la “#240 – Despre fotbal după șaormă, cu Toma Nicolau

  1. Prielnică schimbare de peisaj :). Habar nu aveam de Toma și ceea ce face, dar el chiar este un exemplu de om dedicat unui principiu.
    Cu ocazia discuției voastre, mi-am amintit de ce nu mă mai uit la fotbal (ba chiar a ajuns să mă dezguste subiectul) de mai bine de 15 ani, deși în copilărie și liceu eram la curent cu campionatul intern și meciurile echipei naționale.

    Mi s-a tăiat când totul a început să se învârtă în jurul unor „magnați” cu apucături ciudate care au pus mâna pe multe cluburi cu tradiție și, mai ales, când toate știrile sportive au devenit un tabloid de doi bani (care cu cine umblă, ce mașini are, ce-a zis nu-știu-când, șamd.). Plus imaginea cocălărească a multor jucători și faptul că totul se reduce la site-uri și case de pariuri.

    Prin exemple ca Toma și cei din jurul său, plus alții pe care i-ați menționat și care fac lucruri similare prin țară, reînviind echipe și educând noile generații de jucători într-un alt fel de spirit, poate senzația asta va dispărea în viitor. Cine știe 🙂

    • Sper. Până la urmă, depinde de noi – dacă chiar suntem fanii unui anumit sport, de ce să urmărim ce fac oamenii lui Becali, să zicem, în loc să ne uităm la ce fac voinicii de la noi din cartier?

      Ăsta e motivul pentru care am început să urmăresc mai mult alte sporturi decât fotbalul, și echipele locale. În Brașov avem echipa de fete CSU Olimpia care e bunicică, avem echipă de handbal, și avem echipă bună de hochei masculin – ba chiar știu de ceva hocheiste de la Corona, precum Ana Voicu, hocheiste care chiar se pricep la treaba asta, dar care nu sunt urmărite.

      E un caz de-ăla de „depinde de noi”. Noi putem să schimbăm lucrurile astea, votând cu ceea ce contează: votând cu portofelul personal.

  2. am hotărât să ascult totuşi podcastul şi după ce am aflat că invitatul vostru este fotbalist, din inerţie, aşa cum ascult sporttotalfm pentru că acolo muzica e altfel decât la celelalte posturi de radio şi mi s-a obişnuit auzul să trieze comentariile din fotbal….Şi mi-a plăcut! Exact pentru că e altfel de fotbal, din pasiune, din chemare, nu numai despre bani mulţi şi afaceri şi cancanuri….Mă uit şi la blog, negreşit 🙂

  3. ….am uitat că au avut la Piatra Neamţ meci de cupa Davis! Inseamnă că infrastructura se foloseşte, nu e lăsată de izbelişte….Cum au abandonat la Braşov arena Olimpia!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.