Când am început ICR Podcast eram destul de singuri; ne-am apucat de podcast pentru că simțeam că în România nimeni nu face chestia asta așa cum trebuie. Acum suntem într-un punct în care am stat să ne gândim dacă ICR Podcast mai corespunde cu nevoia pe care o aveam atunci.

Și cumva, amândoi ne-am dat seama că suntem într-o zonă în care nu mai simțim nevoia să despicăm în patru fiecare eveniment al săptămânii. Că lucrurile care se întâmplă săptămână de săptămână ne impun niște ochelari de cal, o viziune limitată și o oboseală mentală pe care nu am putut să o mai ducem. Și am început acest podcast pentru că pe-atunci nu era nimeni care să merite ascultat. Acum există. Când am început să facem podcast, aproape nimeni nu asculta așa ceva – patru ani mai târziu se dau premii pentru cel mai bun podcast, și există concurență serioasă.

Și poate că cea mai sinceră chestie pe care am putea s-o facem ar fi să vă mulțumim că ați fost alături de noi prin 175 de episoade, și să închidem ceea ce a fost ICR Podcast. Au fost patru ani în care am învățat enorm, în care s-au schimbat neașteptat de multe lucruri. Și am lăsat în urmă câteva sute de ore de înregistrare, lucru pe care nu mi-l imaginam posibil acum 4 ani. ICR Podcast a fost pentru mine o școală, în care am învățat enorm de multe lucruri despre mine însumi înainte de toate. De-asta mesajul ăsta pare unul din cele mai grele lucruri pe care le-am făcut în podcast. Așa că închei mulțumindu-le tuturor celor care ne-au urmărit, care au colaborat cu noi, care au scris despre noi, care au participat în acest podcast din postura de invitați pentru răbdarea pe care au avut-o cu noi.

Istoria Culturală a României de săptămâna trecută până în zilele noastre vă mulțumește pentru audiție și participare.

[Dorin]

Despre industria de carte, despre de ce e atât de citită Binder și scurt, la final, despre Eurovision. De fapt, nu, chiar deloc. Dar vorbim mult de Binder, și povestesc eu o parte din telenovela ei.

Despre autism, învățământul românesc și realitatea „care este”.

Pomenim și de serialul „Lecții de viață” pus de ProTV și pe youtube. Aici un exemplu.

În episodul acesta nu prea ne înțelegem între noi în legătură cu cel mai opulent instrument muzical.

5498 de secunde – cam atât rezistăm în această ediție de podcast. Și vorbim despre viitor, despre trecut, despre cărți și despre alte lucruri bune; știți voi, cum trebuie.