Săptămâna asta vorbim despre cum Bucureștiul e cel mai mare oraș sinistrat din România, despre Pleșu și Despacito, despre Untold și de ce se plâng clujenii de el și alte lucruri similare, mai amuzante sau mai puțin amuzante.

Ah, și nu uităm că e foarte cald.

Luis Fonsi și Daddy Yankee discutând despre hermeneutica liberalismului social în poezia lui Heidegger

Săptămâna asta explorăm, pe lângă știrile minore din ultima săptămână, monumentul cultural numit România Literară. Inițial descoperim adevărate geme de cultură, inclusiv urmele ordinului Matein, dovezi scrise și nescrise, secrete ale unei lumi care nu și-a pierdut clasa, stilul, eleganța. Pentru cei care știu să aprecieze un Mateiu de colecție, alături de un trabuc rulat între coapsele unei sclave virgine și un whiskey vechi de 40 de ani.

Un episod de colecție care va îmbătrâni frumos, precum ascultătorii noștri.

În care discutăm despre oameni care pleacă din țară, oameni care nu vor să muncească în țară, despre de ce mi-aș face firmă de electricieni în Iași (e un motiv misogin), dar și despre Denisa, Prințesa Manelelor și despre cum ar fi să contribuim noi pentru a face lucrurile alea despre care doar ne plângem că statul ar trebui să le facă.

Apropos de „skanderbeg” – Asociația Română de Skanderbeg nu știe cum se scrie termenul, iar albanezii sunt supărați pe noi, pentru că no, le punem un R ca să ne sune mai bine. Dar tot noi îi batem la sportul ăsta.

Prea multe biserici în Gotland. Postarea originală

Episodul în care vorbim sincer despre feminism, despre familia tradițională, despre de ce termenul a fost răpit, în timp ce o generație întreagă de intelectuali se chinuie să își distrugă șansa la un viitor normal bătându-se cu o noțiune furată de niște medievali, despre fomiștii din cultură și cum arată cultura înaltă, cu o discuție în care încercăm să elucidăm conținutul unei recenzii mirifice.

Recomandare – urmăriți documentarul Hjernevask, e gratis pe Vimeo.

Habar nu am de unde e poza originală, noi am găsit-o aici.

Vorbim despre cultura făcută pe banii noștri, ai proștilor care nu știm să apreciem produsele pe care le apreciază mult-prea-înalții din cultura românească. De ce trebuie să se facă producții cinematografice neurmărite de nimeni pe banii noștri? De ce românii nu prea sunt în stare să vândă 20.000 de exemplare dintr-o carte?

Vorbim despre logica acestei cifre (20.000) și despre momentul în care putem vorbi despre o scriitură rea sau bună. Și cam care ar fi cifra asta când vorbim despre filme, și cam cât costă un film pe cap de spectator. Și multe alte lucruri prin zona asta.

Altfel, bârfim un pic de bac. Și râdem de jalnica rugăciune a lui Dănilă. Și alte lucruri mișto.